Un tărâm al tradiției, Alsacia sărbătorește Crăciunul cu pasiune. Pe lângă Strasbourg, multe sate și orașe își organizează Piața de Crăciun, cel mai adesea în locuri încântătoare cum sunt cele din Colmar, Obernai, Ribeauvillé, Riquewihr și Mulhouse care sunt incluse în acest itinerariu de iarnă completat de peisajele superbe din Elveția și Burgundia. Sărbătorirea Anului Nou la Paris este adesea ocazia de a petrece un moment de neuitat pentru toată lumea!
Info insotitor: român şi ghizi locali
Obiective natura: Opera
Palatul
Grădinile Luxembourg
Pantheonul
Muzeul Orsay
Place de la Concorde
Champs-Elysées
Arcul de Triumf
Les Invalides
Saint-Germain-des-Pres
Cafe de Flore
Jardin du Luxembourg
Ile-de-la-Cite
Luteția
Catedrala Notre Dame
Cartierul latin
Rue Mouffetard
Marais
Rue des Rosiers
Roi de Sicile
Centrul Pompidou
Atelierul lui Constantin Brâncuși
Muzeul Grevin
Spectacol de cabaret la Moulin Rouge
Orașul Luminii
Obiective arta: Casa Adolf
Casa Pfister
Casa Capetelor
Obernai:
Turnul
Porțile vechi ale orașului
Zidurile antice ale orașului
Străzile pietonale înguste
Casele tipice ale burghezilor
Place du Marche
Hôtel de Ville
Piaţa Principală Kleber
Piaţa Gutenberg
Cartierul Mica Franţă
Catedrala Notre Dame din Oraşul Vechi
Casa Kammerzel
Drumul Vinului
Ribeauville:
Primăria
Turnul Măcelarilor
Fosta Bursă de porumb
Casa Lăutarilor
Degustare de vinuri la Riquewihr
Teatrul Municipal
Place de la Reunion
Catedrala Saint Etienne
Hotel de Ville
Catedrala
Primăria
Zidurile Porţii Spalen
Fântâna Tinguely
Partea veche a cetății
Centrul vechi
Fântânile medievale
Catedrala gotică Münster
Turnul Ceasului
Casa Memorială Einstein
Palatul Parlamentului
Groapa cu urși
Catedrala Notre-Dame
Pasajul scărilor de lemn
Palatul Rumine
Clădirea Primăriei
Piața St. Francois
Zona falezei Quay d’Ouchy cu grădini și muzee
Info tarif:
1790 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 490 EURO
1740 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 490 EURO
tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 20 turişti; pt. 14-19 turişti, tariful se va majora cu 80 euro/pers.
Nr minim de turisti: 20
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 10
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Frankfurt – Mulhouse – Colmar – Obernai – Strasbourg- Cazare: Hotel Ibis Strasbourg Centre Historique 3* (sau similar 3*)
- Transport: Avion, autocar
- Obiective: Colmar:
Casa Adolf
Casa Pfister
Casa Capetelor
Obernai:
Turnul
Porțile vechi ale orașului
Zidurile antice ale orașului
Străzile pietonale înguste
Casele tipice ale burghezilor
Place du Marche
Hôtel de Ville
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:15 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Frankfurt cu compania Lufthansa, zbor LH 1423 (06:15 / 07:50), de unde se va pleca spre Mulhouse cu zborul LH 1202 (09:20 /10:10). Odată sosiţi în Mulhouse vom pleca spre spre Colmar, capitala regiunii viticole Alsacia, celebră datorită căsuţelor din lemn acoperite cu ţiglă colorată, tipice zonei şi a încrengăturii de mici canale care intersectează străduţele pitoreşti din cartierul Petite Venise (Mica Veneţie). Atmosfera sa autentic medievală, cu clădiri bine conservate, cu centrul vechi plin de flori şi de turişti, cu construcţii în stil dominican, gotic şi renascentist, cu bisericile St. Martin şi cea Dominicană, încadrează oraşul în categoria „Ville d’Art et d’ Histoire”. Vom vedea celebra casă Adolf, cea mai veche din Colmar, Casa Pfister care datează din sec. al XVI-lea, precum și maiestuoasa casă a Capetelor construită în sec. al XVII-lea în stil renascentist german, decorată cu 111 măști. Plecare spre Obernai, un orăşel pitoresc situat la o distanță de 25 km față de Strasbourg, în inima Alsaciei, la poalele muntelui Sainte-Odile, unul dintre cele 100 Plus Beaux Detours de France, o asociație de orașe mai mici, de atracție turistică excepțională, dar relativ nedescoperită, fiind al doilea cel mai vizitat oraș din regiunea Bas-Rhin, care și-a păstrat atmosfera medievală, pe care o vom putea observa admirând turnul din sec. al XIII-lea, porțile vechi ale orașului, zidurile antice ale orașului, străzile pietonale înguste și casele tipice ale burghezilor. Vom ajunge în Place du Marche, unde iese în evidență frumosul Hôtel de Ville (Primăria) din sec. XV-XVI. Ne vom îndrepta în continuarea zilei spre Strasbourg, capitala regiunii Alsacia, cel care face legătura între populaţia germană şi cea franceză, împletind atât obiceiuri, cât şi arhitectură, bucurându-se de privilegiul de a fi gazdă a sediului Parlamentului European. De-a lungul timpului, pe aici s-au perindat diferite civilizaţii, în prezent simţindu-se îmbinarea șarmului franţuzesc cu rigoarea germană. Cazare în Strasbourg la Hotel Ibis Strasbourg Centre Historique 3* (sau similar 3*).
Ziua 2. Strasbourg- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Ibis Strasbourg Centre Historique 3* (sau similar 3*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Piaţa Principală Kleber
Piaţa Gutenberg
Cartierul Mica Franţă
Catedrala Notre Dame din Oraşul Vechi
Casa Kammerzel
Plimbare pe străduţele pietonale din jurul catedralei
- Descriere: Mic dejun. Însoţiţi de ghidul local vom face un tur pietonal al orașului Strasbourg, prilej cu care vom vedea Piaţa Principală Kleber, care poartă numele generalului Jean-Baptiste Kleber, căruia i s-a ridicat o statuie amplasată în centrul pieţei, Piaţa Gutenberg care poartă numele faimosului Gutenberg, cel care a descoperit principiul tipografiei cu litere mobile, a cărui statuie dăinuie în piaţă încă din anul 1840, cartierul Mica Franţă, o altă bijuterie a oraşului, înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, de un pitoresc aparte dat de străduţele sale întortocheate, cu frumoase case ale căror pervazuri sunt împodobite cu flori, cartier format pe canalele râului l’Ille şi nu în ultimul rând, celebra Catedrală Notre Dame din Oraşul Vechi, „o delicată şi uriaşă minune” după cum afirma Victor Hugo, a cărei construcţie a început în anul 1176 şi a durat până în anul 1439, când a fost finalizat turnul său de 142 m înălţime, unic prin inegalabila dantelărie în piatră. Se spune că de pe platforma catedralei, Goethe, admira adesea apusul soarelui şi panorama impresionantă a oraşului, a Munţilor Vosgi şi a Pădurii Negre. Vom admira în continuare Casa Kammerzel din Piaţa Catedralei, o frumoasă casă din lemn a cărei faţadă are 75 de ferestre împodobite cu diferite sculpturi, după care vom străbate străduţele pietonale din jurul catedralei care alcătuiesc aşa-numitul careu de aur. Cazare în Strasbourg la Hotel Ibis Strasbourg Centre Historique 3* (sau similar 3*).
Ziua 3. Strasbourg „Capitala Crăciunului”- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Ibis Strasbourg Centre Historique 3* (sau similar 3*)
- Descriere: Mic dejun. Vom petrece Crăciunul în „Capitala Crăciunului” învăluiți de spiritul festiv și spiritual care nu are aproape niciun echivalent în Europa. În fiecare an, numeroși vizitatori se adună în capitala Alsaciei pentru a-i descoperi minunățiile, însă în toată perioada Crăciunului, de îndată ce se lasă noaptea, orașul este împodobit cu lumini sublime care îi conferă o dimensiune magică. Bradul mare din Place Kleber, este cea mai frumoasă expresie a acestui lucru, cu o înălțime de treizeci de metri, minunat decorat, care impresionează prin prezența și măreția sa. Simbol al unei tradiții alsaciene care datează de cinci secole, este ambasadorul acestui oraș scăldat în lumină. Cazare în Strasbourg la Hotel Ibis Strasbourg Centre Historique 3* (sau similar 3*).
Ziua 4. Strasbourg – Drumul Vinului – Ribeauville – Riquewihr – Mulhouse- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Mercure Mulhouse Centre 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Drumul Vinului
Ribeauville:
Primăria
Turnul Măcelarilor
Fosta Bursă de porumb
Casa Lăutarilor
Degustare de vinuri la Riquewihr
Mulhouse:
Teatrul Municipal
Place de la Reunion
Catedrala Saint Etienne
Hotel de Ville
- Optionale: Vizită la magazinul „Feerie de Noel”
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom pleca pe celebrul Drum al Vinului, zona celebrelor vinuri produse din cele 5 soiuri nobile, printre cele mai cunoscute fiind Rieslingul extrasec, vinul dulce Vendages Tardives, Pinot Noir şi Cremant d’Alsace, un spumos făcut dintr-un amestec de vinuri. Ne vom îndrepta spre oraşul istoric Ribeauville, situat la poalele Vosgilor, între podgorii și munți, oraș care și-a îmbinat moștenirea istorică cu modernitatea. Orașul și dealurile învecinate sunt dominate de ruinele maiestuoase ale celor Trei Castele ale Domnilor din Ribeaupierre, iar Grand-Rue, strada principală și străzile învecinate se mândresc cu frumoase clădiri din secolele XV-XVIII. Vom face un tur pietonal în oraşul vechi în timpul căruia vom admira Primăria, cu colecția sa prestigioasă de pahare de argint, Turnul Măcelarilor din sec. al XIII-lea, fosta Bursă de porumb și Casa Lăutarilor. Ne vom deplasa în continuare spre Riquewihr, „bătrâna doamnă a vinului” din Alsacia, unde vom participa la o degustare de vinuri, prilej cu care vom afla povestea vinurilor locale. Înconjurat de dealuri cu viţă de vie şi cu ziduri fortificate, oraşul pitoresc şi romantic în acelaşi timp, impresionează prin arhitectura deosebită, cu case vechi construite în sec. XVI şi XVII. Cu unul sau două etaje, casele au câte o parte ieşită în afară pentru mai multă lumină şi o mai bună vedere asupra străzii, au obloane colorate şi restaurante sau magazine de suveniruri la parter, iar în subsol au pivniţe pentru depozitarea vinurilor. Timp liber pentru vizite individuale, recomandarea noastră fiind şi o vizită la magazinul „Feerie de Noel”, unde asemenea magazinului din Rothenburg (Germania), vă veţi simţi din nou copii în casa lui Moş Crăciun. După-amiază vom sosi la Mulhouse, oraş care este faimos datorită muzeelor dedicate automobilului, „Cite de l’Automobile” şi căii ferate, „Cite du Train”, Muzeului Alsacian, Muzeului de Arte Frumoase şi Muzeului de Arheologie. Odată ajunşi vom face un scurt tur pietonal, în timpul căruia vom admira Teatrul Municipal, Place de la Reunion, considerată inima oraşului, cu faţadele caselor viu colorate, Catedrala Saint Etienne, mecca culturii din inima orașului, Hotel de Ville, vechea primărie, o construcție în stil renascentist ce datează din anul 1552. Cazare în Mulhouse la Hotel Mercure Mulhouse Centre 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Mulhouse – Basel – Lucerna – Berna- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel The Bristol 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Basel:
Catedrala
Primăria
Zidurile Porţii Spalen
Fântâna Tinguely
Lucerna:
Partea veche a cetății
Centrul vechi
Berna:
Centrul vechi
Fântânile medievale
Catedrala gotică Münster
Turnul Ceasului
Casa Memorială Einstein
Palatul Parlamentului
Groapa cu urși
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Basel, cel mai vechi oraş universitar și al treilea oraş ca număr de locuitori din Elveţia situat pe Râul Rhin. Vom face un tur pietonal, prilej cu care vom admira Catedrala construită în sec. al XIII-lea, care adăposteşte mormântul scriitorului Erasmus, Primăria, cu fațada ornată cu fresce în culori vii, zidurile Porţii Spalen, construită la mijlocul sec. al XIX-lea şi Fântâna Tinguely, cu cele zece sculpturi mecanice mobile care exprimă jocurile de apă. Traseul zilei va continua spre Lucerna, oraşul dintre cele patru cantoane, unde vom vizita partea veche a cetății care străjuiește, de-o parte și de alta, albia îngustă a râului Reuss, după ce acesta se desparte de Lacul Lucerna. Vom descoperi un centru istoric calm, la fel ca apele care clipocesc printre pilonii străvechilor sale poduri de lemn, precum Podul Capelei construit în anul 1365, cel mai vechi pod de lemn din Europa, care împreună cu turnul de apă al orașului este cea mai fotografiată construcţie din Lucerna. Orașul se mândrește și cu Primăria veche, Piața de vin, Spreuerbrucke, podul acoperit, ornat cu picturi din secolul XVII și cu multe case cu pereții exteriori pictați în manieră barocă, dispuse în piețe romantice, decorate cu fântâni. Ne vom deplasa apoi spre Berna, capitala ţării fondată în anul 1911 de către Ducele Bertold al V-lea de Zahringen. Situat pe o peninsulă, având în apropiere Râul Aare, Berna este un oraş liniştit, cu străduţe pietruite, cu clădiri în stil vechi ce par să nu se fi schimbat deloc în ultimele cinci secole. Vom face un tur pietonal în centrul istoric, prilej cu care vom admira fântânile medievale, Catedrala gotică Münster, cea mai înaltă din Țara Cantoanelor, Turnul Ceasului, situat în centrul oraşului vechi, Casa Memorială Einstein, Palatul Parlamentului și groapa cu urși. Ne vom plimba prin oraşul vechi care evocă gloria seculară a cetății, bazată pe forța ei militară, un exemplu tipic al arhitecturii urbanistice medievale, care a fost înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1983. Cazare în Berna la Hotel The Bristol 4* (sau similar 4*).
Ziua 6. Berna – Lausanne – Geneva – Macon- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Ibis Styles Macon Centre 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Laussane:
Catedrala Notre-Dame
Pasajul scărilor de lemn
Palatul Rumine
Clădirea Primăriei
Piața St. Francois
Zona falezei Quay d’Ouchy cu grădini și muzee
Macon:
Centrul vechi
Plimbare pe Esplanade Lamartine
- Descriere: Mic dejun. Itinerariul zilei ne va purta spre Laussane, capitala cantonului Vaud, sediul Comitetului Olimpic Internaţional, unde vom face un tur panoramic care va include Catedrala Notre-Dame, cea mai mare din ţară, construită în stil gotic în sec. al XIII-lea pe dealul vechiului oraş, pasajul scărilor de lemn, Palatul Rumine, clădirea Primăriei devenită celebră începând cu anul 1864 când aici a intrat în legalitate Crucea Roşie, Piața St. Francois și zona falezei Quay d’Ouchy, cu grădini și muzee. În continuarea zilei ne vom deplasa spre Geneva, cel mai cosmopolit oraş elveţian situat pe malul lacului Leman, important centru financiar european, capitala internaţională a păcii, titulatură obţinută datorită culturii şi tradiţiilor sale umanitare. Pe finalul zilei ne vom îndrepta spre Macon, orașul cel mai sudic din Burgundia care se simte „mediteraneean”, cu acoperișuri din țiglă și clădiri pictate pastel. Cu o istorie care datează de mai bine de 2000 de ani, Macon a prosperat datorită poziției sale istorice ca important oraș de frontieră la estul Franței și pe o rută comercială importantă. Orașul și regiunea Maconnais, la fel ca multe altele din Burgundia, sunt în prezent foarte bine cunoscute pentru vinurile locale. Vom face o plimbare în centrul istoric și pe Esplanade Lamartine, care ne va aminti că aici s-a născut acest prinț al romantismului care spunea: Aimer, prier, chanter, voilà toute ma vie (a iubi, a te ruga, a cânta, iată toată viața mea). Cazare în Macon la Hotel Ibis Styles Macon Centre 4* (sau similar 4*).
Ziua 7. Macon – Beaune – Dijon – Troyes- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Mercure Troyes Centre 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Hospices de Beaunne din Beaune
- Optionale: Dijon:
Degustare „pain d’epice”
Degustare muștar iute
- Descriere: Mic dejun. Dimineața ne vom îndrepta spre Beaune, unde vom putea vizita remarcabilul Hospices de Beaunne (Hotel Dieu), spital creat în sec. al XV-lea pentru cei săraci, o bijuterie de arhitectură gotică faimoasă pentru acoperișurile sale policrome devenite simbol al Burgundiei și culorile aurii ale altarului Judecății de Apoi de Rogier Van der Weyden. Traseul zilei va continua către Dijon, capitala istorică a Burgundiei, oraș cultural și leagăn istoric al artei și al gastronomiei internaționale. Dijonul a fost capitala ducilor de Burgundia, care erau mari patroni ai artelor, astfel încât orașul era în acele vremuri un mare centru al muzicii, picturii și sculpturii gotice și renascentiste, atrăgând unii dintre cei mai faimoși artiști și muzicieni. Orașul a păstrat multe dintre clădirile din perioada ducală, care sunt și printre cele mai frumoase din Franța, exemplu grăitor fiind monumentalul Palais de Ducs. Tot în acest oraș s-a născut și Gustave Eiffel, creatorul celebrului turn care a devenit simbolul Franței. Vă recomandăm să gustați „pain d’epice” (pâine îndulcită cu miere și aromatizată cu anason) și celebrul muștar iute, produs aici de mai bine de 600 ani. După-amiază ne vom îndrepta către Troyes, capitala istorică a regiunii Champagne, descris ca „Mica Romă” de sculptorul italian Bernini pentru vitalitatea sa artistică, un oraș fascinant și plin de viață. Centrul istoric, celebrul „dop de șampanie”, își păstrează cu mândrie casele cu șarpantă de lemn și aleile medievale, iar Catedrala Sf. Petru și Pavel și numeroasele biserici prefigurează un șoc artistic vizual, un fel de „sindrom Stendhal”, o emoție imensă în vederea exploziei de culori a nenumăratelor lor vitralii. Cazare în Troyes la Hotel Mercure Troyes Centre 4* (sau similar 4*).
Ziua 8. Troyes – Sens – Paris- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Mercure Paris Opera Lafayette 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Catedrala Saint-Etienne de Sens
Paris:
Place Vendôme
Opera
Palatul
Grădinile Luxembourg
Pantheonul
Muzeul Orsay
Place de la Concorde
Champs-Elysées
Arcul de Triumf
Les Invalides
- Descriere: Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre Paris, pe traseu oprindu-ne în Sens, unde vom putea admira prima catedrală gotică din lume, Catedrala Saint-Etienne de Sens, monument ce atestă transformările arhitecturale de la începutul sec. al XII-lea, când Sens era o arhiepiscopie extrem de puternică, arhiepiscopul său purtând titlul de Primat al Galiei și Germaniei (adică primul după Papă), iar influența sa se extindea peste episcopiile Chartres, Auxerre, Meaux, Paris, Orléans, Nevers și Troyes. Catedrala conservă o serie de vitralii care permit a urmări istoria vitraliului din sec. al XII-lea până în sec. al XIX-lea. Ne vom deplasa în continuare spre capitala Franței unde ne vom întâlni cu ghidul local pentru un tur panoramic de-a lungul principalelor cartiere, piețe și poduri ale orașului. Vom vedea clădirile emblematice din Paris, inclusiv Place Vendôme, Opera, Palatul și Grădinile Luxembourg, Pantheonul, Muzeul Orsay, Place de la Concorde, Champs-Elysées, Arcul de Triumf și Les Invalides. Transfer pentru cazare în Paris la Hotel Mercure Paris Opera Lafayette 4* (sau similar 4*).
Ziua 9. Paris- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Mercure Paris Opera Lafayette 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Centrul vechi
“Rive gauche”
Saint-Germain-des-Pres
Cafe de Flore
Jardin du Luxembourg
Ile-de-la-Cite
Luteția
Catedrala Notre Dame
Cartierul latin
Rue Mouffetard
Marais
Rue des Rosiers
Roi de Sicile
- Descriere: Mic dejun. Zi dedicată cumpărăturilor de sfârșit de an, vizitării muzeelor pariziene sau unei plimbări prin cartierele istorice ale Parisului alături de însoțitorul de grup. Veţi putea traversa „Rive gauche”, superbul Saint-Germain-des-Pres cu celebra Cafe de Flore și Jardin du Luxembourg. Nu veţi ocoli Ile-de-la-Cite, inima Parisului, antica Luteția unde se află emblematica Catedrală Notre Dame. Veţi putea poposi în Cartierul latin pentru un posibil dejun pe Rue Mouffetard unde se găsește cel mai mare număr de restaurante și baruri. Nu puteţi uita Marais, unul dintre cele mai fermecătoare districte ale orașului cu conace magnifice, unde vă veţi putea plimba pe străduțele tipice dintre faimoasa Rue des Rosiers și Roi de Sicile. Pentru seara de Revelion recomandăm rezervarea anticipată a unei cine festive la un restaurant sau la un cabaret. Dacă doriți puteți întâmpina Noul An pe cel mai frumos bulevard din lume, Champs Elysses alături de parizieni și turiști din toată lumea La mulți ani 2023! Cazare în Paris la Hotel Mercure Paris Opera Lafayette 4* (sau similar 4*).
Ziua 10. Paris- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Mercure Paris Opera Lafayette 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Optionale: Centrul Pompidou
Atelierul lui Constantin Brâncuși
Muzeul Grevin
Spectacol de cabaret la Moulin Rouge
Orașul Luminii
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei veți putea admira lucrările Centrului Pompidou, un muzeu obligatoriu de vizitat pentru toți iubitorii de artă contemporană, în cadrul căruia veți întâlni și poate cel mai românesc colț din Paris, atelierul lui Constantin Brâncuși. O altă opțiune poate fi vizita la Muzeul Grevin, renumit pentru statuile sale de ceară surprinzător de realiste, reprezentând figuri istorice, vedete, artiști și politicieni. Şi ce modalitate mai bună de a încheia călătoria la Paris decât cu un spectacol clasic de cabaret la Moulin Rouge? Vă veţi putea bucura de un spectacol unic de dans şi muzică bună, costume extravagante cu pene, strasuri și paiete, în timpul unei seri extraordinare în Orașul Luminii. Cazare în Paris la Hotel Mercure Paris Opera Lafayette 4* (sau similar 4*).
Ziua 11. Paris – Munchen – Bucureşti- Masa: Mic dejun
- Transport: Autocar
Avion
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Munchen cu compania Lufthansa, zbor LH 2229 (11:20 / 12:45), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul LH 1652 (15:10 / 18:10).