Pentru petrecerea Revelionului 2023 vă oferim o alternativă inedită la circuitele clasice în Mexic, una dintre destinaţiile noastre favorite, și pentru că-l iubim atât de mult, în fiecare an căutăm să descoperim noi şi noi atracţii, pentru că, se ştie, Mexicul nu duce lipsă de atracţii... De această dată vă invităm să descoperiți alături de noi cele mai frumoase și interesante locuri presărate de-a lungul țărmului sudic al golfului Mexic, între valea râului Tecolutla și extremitatea nordică a Peninsulei Yucatan. De la siturile prehispanice ale olmecilor, zapotecilor, toltecilor, aztecilor sau mayașilor, până la minunatele oraşe coloniale spaniole, de la plajele mângâiate de valurile cristaline, până la fermecătoarele „pueblos magicos”, fiecare colţ din acest adevărat paradis se va înrădăcina pentru totdeauna în inimile dumneavoastră.
Info insotitor: însoțitor de grup, ghizi locali
Obiective natura: Parcul Chapultepec din Mexico City, colina Tepeyac, Rezervația Biosferei Los Tuxtlas, coasta Golfului Mexic, Rezervația Biosferei Rio Lagartos, Playa del Carmen, Riviera Maya
Obiective arta: Bulevardul Reformei, Muzeul Naţional de Antropologie, Casa Azul - Frida Kahlo, Plaza de la Constitucion, Palatul Naţional, El Granda, Catedrala Metropolitană, Templo Mayor din Mexico City; Bazilica Fecioarei Maria de Guadalupe; Situl arheologic El Tajin; Piața Centrală, Palatul Municipal, Biserica Nuestra Senora de La Asuncion, Monumentul Zburătorului din Papantla; Catedrala, Biserica San Jose, Palatul Guvernului Statului Veracruz din Xalapa; Muzeul El Lencero, Situl arheologic Cempoala; Plaza de las Armas, Palatul Municipal, Catedrala, Bastionul Santiago, Promenada Malecon, Farul Venustiano Carranza, Fortul San Juan de Ulua din Veracruz; Situl arheologic olmec La Venta; Situl arheologic maya Comalcalco; Parcul Muzeu La Venta, Catedrala, Palatul Guvernamental, Casa de Los Azulejos din Villahermosa; Situl arheologic Edzna; Centrul istoric, Puerta de Mar, Puerta de Tierra, Bastioanele de apărare, Soledad, Catedrala, Palatul Guvernului Statului Campeche din Campeche; Situl arheologic Uxmal; Muzeul „Istoria Ciocolatei”; Mănăstirea Uman; Monumentul Patriei, Bulevardul Paseo Montejo, Palatul Guvernamental, Piaţa Centrală, Catedrala din Merida
Obiective traditii: Revelion în stil mexican. La mulți ani 2023!
Obiective distractii: activități la plajă
Info tarif:
990 EURO + 2980 USD / loc în cameră dublă; Supliment single: 750 USD
(tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de minim 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 130 euro/ pers.)
Nr minim de turisti: 20
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 13
Dejun: 1
Cină: 8
All Inclusive: 3
PROGRAMZiua 1. București – Amsterdam – Mexico City- Masa: În avion
- Cazare: Hotel Casablanca 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion
Autocar
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei KLM). Plecare spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 1372 (06:00 / 08:00), de unde se va pleca spre Mexico City cu zborul KL 685 (14:30 / 19:25). Întâlnire cu reprezentantul local şi transfer pentru cazare la Hotel Casablanca 4* (sau similar 4*).
Ziua 2. Mexico City- Masa: Mic dejun, cină la restaurantul Los Azulejos
- Cazare: Hotel Casablanca 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Bulevardul Reformei
Parcul Chapultepec
Muzeul Naţional de Antropologie
Casa Azul - Frida Kahlo
Plaza de la Constitucion
Palatul Naţional
El Granda
Catedrala Metropolitană
Templo Mayor
- Descriere: Mic dejun. Dimineaţa vom începe vizita capitalei mexicane cu Bulevardul Reformei - Paseo de la Reforma, cu Parcul Chapultepec, dominat de castelul său, fosta rezidență a împăratului Maximilian de Habsburg și o scurtă vizită la Muzeul Naţional de Antropologie, care adăposteşte o bogată colecţie de artefacte precolumbiene. Ne vom îndrepta apoi spre Coyoacan, unul din cartierele boeme ale capitalei care în istoria sa a fost martorul trecerii unor pictori, scriitori, artiști plastici și sculptori importanți care, prin contribuția lor, au îmbogățit acquis-ul cultural al Mexicului. Vom vizita Casa Azul - Casa Albastră, proprietate ce a aparținut familiei Frida Kahlo, artistă care s-a născut în această frumoasă reședință, unde a copilărit și a trăit mare parte a vieții împreună cu familia, și mai târziu cu Diego Rivera. Frida a dorit să lase casa iubitului ei Mexic, ceea ce s-a și întâmplat după moartea sa, când Diego a organizat aici Muzeul Frida Kahlo. Vom continua turul în centrul istoric, locul unde trecutul exploziv al Mexicului este zugrăvit în cel mai elocvent mod: Zocalo - partea centrală a oraşului cu Plaza de la Constitucion, Palatul Naţional - El Granda (exterior), construit pe ruinele unui palat Aztec, Catedrala Metropolitană, construită după modelul celor din Toledo şi Granada şi vestigiile prehispanice ale Marelui Templu - Templo Mayor (exterior). Cină la restaurantul Los Azulejos. Cazare la Hotel Casablanca 4* (sau similar 4*).
Ziua 3. Mexico City – El Tajin – Papantla – Poza Rica- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Fiesta Inn 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Bazilica Fecioarei Maria de Guadalupe
Situl arheologic El Tajin
Tur de oraș Papantla:
Piața Centrală
Palatul Municipal
Biserica Nuestra Senora de La Asuncion
Monumentul Zburătorului
- Descriere: Mic dejun. În această zi vom părăsi Mexico City, dar nu înainte de a vizita Bazilica Fecioarei Maria de Guadalupe, sfânta patroană a Mexicului, celebru loc de pelerinaj pentru întreaga Americă Latină, situat pe colina Tepeyac din nordul orașului. Ne vom îndrepta apoi spre El Tajin, sit arheologic înscris pe lista Patrimoniul Mondial UNESCO, unul dintre cele mai mari și mai importante orașe din Epoca Clasică, care a înflorit între anii 600 și 1200. În acest sit au fost descoperite numeroase temple și palate, 20 de terenuri pentru jocul de pelotă și piramide, dintre care cea mai renumită este Piramida Nișelor. În arhitectura sa se remarcă folosirea nișelor decorative și a cimentului în forme necunoscute în restul Mesoamericii. Itinerariul acestei zile se încheie în regiunea Totonacapan, în care își au originea cultura vaniliei și Dansul Zburătorilor, vechi ritual mesoamerican, la Papantla, una dintre cele 132 de localități care au primit din partea guvernului mexican statutul de „Pueblo Magico”, pentru bogăția sa culturală, relevanța istorică și atracțiile turistice. Orașul Papantla a fost fondat în sec. al XIII lea de către populația totonacă, a cărei cultură este omagiată de picturile murale de mari dimensiuni și sculpturile artistului Teodoro Cano Garcia. Vom face un tur al orașului pe parcursul căruia vom vedea Piața Centrală, Palatul Municipal, Biserica Nuestra Senora de La Asuncion, Monumentul Zburătorului și operele realizate de Cano Garcia, după care ne vom deplasa spre Poza Rica, unul dintre cele mai mari orașe din Statul Veracruz. Cină și cazare în Poza Rica la Hotel Fiesta Inn 4* (sau similar 4*).
Ziua 4. Poza Rica – Coatepec – Xico – Xalapa- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Gamma Xalapa 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Xalapa:
Catedrala
Biserica San Jose
Palatul Guvernului Statului Veracruz
pitoreștile Orașe Magice Coatepec și Xico
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom străbate o zonă din Statul Veracruz, numit oficial Estado Libre y Soberano de Veracruz de Ignacio de la Llave, care ocupă o fâșie de pe țărmul sud-vestic al golfului Mexic de aproximativ 650 km lungime și lățime medie de 100 km. Aproape de centrul geografic al statului, la o altitudine de peste 1400 m, se află capitala Xalapa, numită și „Orașul Florilor”. Orașul este dominat de Cerro de Macuiltepetl, un fost vulcan, cu o înălțime de 1522 m, amenajat ca Parc Ecologic. Printre cele mai importante obiective din Xalapa menționăm Catedrala, un amestec de neo-gotic și baroc, în interiorul căreia sunt păstrate moaștele Sfântului Rafael Guizar y Valencia, beatificat în anul 1995 de către Papa Ioan Paul al II lea, Biserica San Jose, cea mai veche din Xalapa, fondată în anul 1535, Palatul Guvernului Statului Veracruz, o clădire neoclasică, ale cărei fațade de nord și sud sunt decorate cu superbe picturi murale. În cursul după-amiezii vom vizita și pitoreștile Orașe Magice Coatepec, considerat Capitala Cafelei din Mexic și Xico, unde vă recomandăm să degustați brioșele tradiționale „pan de huevo” preparate la brutăria Los Brujos. Cină și cazare în Xalapa la Hotel Gamma Xalapa 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Xalapa – Cempoala – Veracruz- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Fiesta Americana Veracruz 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Muzeul El Lencero
Situl arheologic Cempoala
Cină de Revelion în stil mexican!
La mulți ani 2023!
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei vom vizita Muzeul El Lencero, un fost han, construit în anul 1525 de către Juan Lencero, un soldat loial lui Hernan Cortes. Acest loc de repaus pentru călătorii care se deplasau între Mexico City și coasta golfului Mexic este în prezent casă-muzeu, excelent restaurată, cu mobilier de epocă, o grădină încântătoare, lac și un smochin de 500 de ani. Următoarea vizită o vom face la situl arheologic Cempoala, una dintre cele mai importante așezări totonace, capitala Regatului Totonacapan în perioada postclasică, între anii 900 și 1521, dar probabil că așezarea era mai veche, deoarece au fost descoperite și vestigii în stil olmec. Cempoala este un ansamblu de spații publice impresionante și construcții defensive, construite din pietre aduse din Râul Actopan, fixate cu mortar și acoperite cu un praf obținut din cochilii și scoici, care le conferea o strălucire argintie. Vom putea admira mai multe temple – al Soarelui, al Crucii, al Coșurilor, al Fețelor, Palatul lui Moctezuma, dar cele mai interesante sunt cele trei edificii circulare construite din piatră de râu, pe care se găsesc 13, 28 și, respectiv, 40 de stâlpi, despre care se presupune că erau instrumente astronomice folosite de preoții totonaci pentru a prevedea eclipsele. Traseul acestei zile se va încheia la Veracruz, unde ne vom caza la Hotel Fiesta Americana Veracruz 4* (sau similar 4*). Cină de Revelion în stil mexican! La mulți ani 2023!
Ziua 6. Veracruz- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Fiesta Americana Veracruz 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Turul orașului Veracruz:
Plaza de las Armas
Palatul Municipal
Catedrala
Bastionul Santiago
Promenada Malecon
Farul Venustiano Carranza
Fortul San Juan de Ulua
- Descriere: Mic dejun. Dimineața timp liber la dispoziție pentru relaxare și odihnă. După-amiază vom face turul orașului Veracruz, fondat în anul 1519 de către Hernan Cortez și botezat Villa Rica de la Vera Cruz, care este în prezent cel mai mare oraș din Statul Veracruz și cel mai vechi și mai mare port din Mexic. Centrul orașului este reprezentat de Plaza de las Armas sau Zocalo, loc tradițional de întrunire, unde se joacă domino, se vând diverse produse, iar seara se cântă și se dansează. Pe laturile pieței se află Palatul Municipal, Catedrala și numeroase magazine și restaurante. Pe parcursul turului de oraș vom mai vedea și Bastionul Santiago, Promenada Malecon, Farul Venustiano Carranza și Fortul San Juan de Ulua. Cină și cazare la Hotel Fiesta Americana Veracruz 4* (sau similar 4*).
Ziua 7. Veracruz – Santiago Tuxtla – San Andres Tuxtla – Catemaco – Coatzacoalcos- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel NH 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Rezervația Biosferei Los Tuxtlas
- Descriere: Mic dejun. În această zi vom continua explorarea statului Veracruz cu Los Tuxtlas, termen care are mai multe semnificații. Din punct de vedere al reliefului, Los Tuxtlas este un lanț muntos vulcanic paralel cu țărmul golfului Mexic, cu o lungime de 80 km și lățime de 50 km, cu înălțimi de până la 1680 m și cu 40 de lacuri vulcanice. Rezervația Biosferei Los Tuxtlas a fost creată în anul 1998 pentru a proteja ecosistemul pădurii tropicale și subtropicale. Din punct de vedere administrativ Los Tuxtlas se referă la un grup de patru orașe, urmând ca în trei dintre acestea să facem scurte opriri pe traseul din această zi. Prima oprire va fi în Santiago Tuxtla, oraș fondat în anul 1525, care păstrează tradiții unice, cum ar fi Acarreo de Nino Dios, procesiuni cu imaginea Pruncului Iisus în perioada Crăciunului, iar în principala piață a orașului vom putea admira cel mai mare cap Olmec din Mexic. Următoarele opriri le vom face la San Andres Tuxtla, cel mai mare oraș din regiune, care este încă din sec. al XIX lea centrul producției de tutun fin, folosit în special pentru fabricarea trabucurilor și la Catemaco, situat pe malul lacului Catemaco, renumită destinație turistică, nu numai datorită atracțiilor naturale, ci și tradiției vrăjitorești, care are rădăcini în perioada precolonială, care atrage turiști din diverse clase sociale și reunește mii de participanți la evenimentul organizat anual în luna martie. În continuarea zilei ne vom deplasa către Coatzacoalcos, oraș fondat în anul 1522 la vărsarea râului Coatzacoalcos în Golful Mexic. Cină și cazare în Coatzacoalcos la Hotel NH 4* (sau similar 4*).
Ziua 8. Coatzacoalcos – La Venta – Comalcalco – Villahermosa- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Fiesta Inn Villahermosa 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Situl arheologic olmec La Venta
Situl arheologic maya Comalcalco
Villahermosa:
Parcul Muzeu La Venta
Catedrala
Palatul Guvernamental
Casa de Los Azulejos
- Descriere: Mic dejun. Traseul zilei ne va purta spre Statul Tabasco, unde vom vizita situl arheologic olmec La Venta, considerat unul dintre primele orașe din Mexicul antic (1200 - 400 î.Hr.) și cel mai important din regiune. Vestigiile Centrului Ceremonial din La Venta, descoperite în anul 1925, se remarcă prin arhitectura din argilă, piramida principală de 34 m înălțime, numeroasele sculpturi colosale din piatră importată din Veracruz, Chiapas, Oaxaca sau Puebla și ofrande din jad. O parte dintre piesele descoperite sunt expuse în muzeul local, în timp ce multe altele au fost transportate, pentru a fi conservate, în Parcul Muzeu La Venta din Villahermosa. Următoarea vizită o vom face la situl arheologic maya Comalcalco, singurul construit din cărămizi plate, majoritatea gravate de către meșterii mayași cu imagini de o mare diversitate. Vom admira câteva dintre cele mai semnificative edificii: Marea Acropolă, Palatul, mormântul decorat cu stuc, temple, precum și primul cimitir mayaș, unde au fost descoperite 116 morminte de peste 1000 de ani vechime. Ne vom deplasa apoi spre Villahermosa, capitala statului Tabasco, unde vom vizita Parcul Muzeu La Venta, iar în centrul orașului vom vedea Catedrala, Palatul Guvernamental și Casa de Los Azulejos, în prezent muzeu, ale cărei încăperi sunt decorate cu faianță catalană, cu modele de influență maură, gotică, barocă și renascentistă. Cină și cazare în Villahermosa la Hotel Fiesta Inn Villahermosa 4* (sau similar 4*).
Ziua 9. Villahermosa – Edzna – Campeche- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Gamma Campeche 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Situl arheologic Edzna
Campeche:
Centrul istoric
Puerta de Mar
Puerta de Tierra
Bastioanele de apărare
Soledad
Catedrala
Palatul Guvernului Statului Campeche
- Descriere: Mic dejun. În această zi vom trece din Statul Tabasco în Statul Campeche, îndreptându-ne spre capitala sa, trecând prin orașe pitorești de pe coasta Golfului Mexic, precum Ciudad del Carmen, supranumit „Perla Golfului” și Champoton. În cursul după-amiezii vom vizita situl arheologic Edzna, care include numeroase edificii religioase, administrative și rezidențiale răspândite pe o suprafață de peste 25 km2. Cele mai remarcabile edificii sunt templul principal, construit pe o platformă cu înălțimea de 40 m și terenul pentru jocul de pelotă. Edzna a fost locuită între anii 400 î.Hr. și 1500 d.Hr., ruinele sale fiind descoperite în anul 1907. Ne va impresiona și sistemul hidraulic realizat de mayași: o rețea de canale care drenau valea inundabilă, alimentând o lagună de acumulare, din care erau alimentate canale de irigație, asigurând condițiile pentru o agricultură intensivă, piscicultură, deplasare pe calea apei și apărare. În continuarea zilei ne vom deplasa spre Campeche, oraș fondat în anul 1540, un exemplu tipic de oraș-port din Lumea Nouă. Centrul său istoric, care și-a păstrat zidurile exterioare și sistemul de fortificații construite pentru a-l apăra împotriva atacurilor dinspre mare, a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. În centrul istoric vom vedea porțile de acces în oraș dinspre mare și dinspre interiorul țării - Puerta de Mar și Puerta de Tierra, bastioanele de apărare – Baluarte San Carlos, Santa Rosa, San Juan, San Francisco, San Pedro și de la Soledad, Catedrala, Palatul Guvernului Statului Campeche și străduțele cu case zugrăvite în culori pastelate. Cină și cazare în Campeche la Hotel Gamma Campeche 4* (sau similar 4*).
Ziua 10. Campeche – Uxmal – Merida- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Gamma Merida El Castellano 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Situl arheologic Uxmal
Muzeul „Istoria Ciocolatei”
Mănăstirea Uman
Tur panoramic Merida:
Monumentul Patriei
Bulevardul Paseo Montejo
Palatul Guvernamental
Piaţa Centrală
Catedrala
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Uxmal, sit arheologic mayaş, care în traducere înseamnă „construit de trei ori”. Numele său, împreună cu întrebarea „de ce a fost construit acest oraş impozant fără nicio sursă de apă în apropiere” rămân încă un mister. Acest sit arheologic este renumit pentru decoraţiile bogate din vârful construcţiilor, de o mare frumuseţe arhitecturală. Vom admira cele mai bine păstrate vestigii mayașe precum, Piramida Magicianului, Casa Țestoaselor renumită pentru broaștele țestoase care decorează cornișa, Casa Păsărilor, Palatul Măștilor decorat cu șase rânduri de măști, Palatul Guvernatorului, Piaţa Călugăriței şi terenul pentru jocul de pelotă. După dejun vom vizita Muzeul „Istoria Ciocolatei”, apoi vom continua drumul spre nord, cu o scurtă vizită la Uman, la fosta mănăstire Sf. Francisc de Assisi. Traseul zilei va continua până la Merida, în prezent un oraș cu bulevarde largi străjuite de arbori umbroși și clădiri coloniale, supranumit „oraşul alb”, apelativ care își are rădăcinile în perioada sclavagismului, datorită restricțiilor impuse populației de culoare de a intra în oraș. Vom face un tur panoramic al capitalei coloniale a Peninsulei Yucatan, o îmbinare a stilurilor spaniol şi francez, tur care va include Monumentul Patriei, Bulevardul Paseo Montejo, Palatul Guvernamental, Piaţa Centrală şi Catedrala, considerată cea mai veche de pe continent, construită parțial cu pietre din vechiul oraș mayaș. Cazare în Merida la Hotel Gamma Merida El Castellano 4* (sau similar 4*).
Ziua 11. Merida – Acanceh – Izamal – Merida- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Gamma Merida El Castellano 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Descriere: Mic dejun. În această dimineață vom vizita Acanceh, oraș construit pe amplasamentul unui oraș mayaș, fondat între anii 300 și 500, care se întindea pe o suprafață de peste 4 km2 și avea aproximativ 400 de clădiri. Ca dovadă a locuirii continue a orașului în piața sa centrală pot fi văzute o piramidă precolumbiană cu trei niveluri, biserica din perioada colonială și clădiri mai moderne. Următoarea vizită o vom face în Orașul Magic Izamal, numit Orașul Galben, datorită culorii predominante a clădirilor sale, dar și Orașul Dealurilor, care sunt de fapt impresionante piramide antice, dintre care cele mai importante sunt Kinich Kak Móo și Itzamatul. În perioada ocupației spaniole orașul colonial a fost construit peste cel mayaș, folosind piatra construcțiilor anterioare. Un exemplu elocvent este Mănăstirea Franciscană San Antonio de Padova, construită deasupra acropolei maya, terminată în anul 1561, cu un atrium a cărui dimensiune este depășită doar de a celui de la Vatican. Întoarcere la Merida pentru cină la un restaurant local și cazare la Hotel Gamma Merida El Castellano 4* (sau similar 4*).
Ziua 12. Merida – Rio Lagartos – Las Coloradas – Valladolid – Riviera Maya- Masa: All Inclusive
- Cazare: Hotel Iberostar Paraiso del Mar 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Rezervația Biosferei Rio Lagartos
Orașul Magic Valladolid
Fosta mănăstire San Bernardino de Siena
Catedrala San Servacio
Palatul Municipal
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei ne vom deplasa spre extremitatea nordică a peninsulei Yucatan, unde vom admira Rezervația Biosferei Rio Lagartos, cu o suprafață de 60.348 hectare, renumită pentru flora diversă și fauna bogată, un adevărat sanctuar pentru populația de flamingo roz, crocodili, broaște țestoase și multe alte specii de păsări și animale. În apropierea rezervației, între Golful Mexic și Laguna Rio Lagartos, se află localitatea Las Coloradas, al cărui nume se referă la imensele bazine pentru extragerea sării de mare prin evaporare, bazine care, datorită microorganismelor care trăiesc în apa lor, capătă uneori (nu în permanență) culori surprinzătoare, în special nuanțe de roz. Următoarea vizită o vom face în Orașul Magic Valladolid, fondat în anul 1543, unde vom vedea fosta mănăstire San Bernardino de Siena, impresionant complex arhitectural construit de misionarii franciscani între anii 1552 și 1560. În centrul orașului vom admira Catedrala San Servacio, construită în anul 1705 pe locul celei anterioare, care data din anul 1545 și Palatul Municipal. Ne vom îndrepta apoi spre Playa del Carmen, renumita stațiune de pe celebra Rivieră Maya, locul ideal pentru a ne relaxa după atâtea zile de aventură. Cazare și masă în regim All Inclusive la Hotel Iberostar Paraiso del Mar 5* (sau similar 5*).
Ziua 13. Riviera Maya- Masa: All Inclusive
- Cazare: Hotel Iberostar Paraiso del Mar 5* (sau similar 5*)
- Optionale: Tulum
Acvariul natural de la Xel-Ha
Parcul tematic Xcaret
- Descriere: Mic dejun. Timp liber la dispoziție pentru relaxare, plajă sau excursii opţionale. Puteți alege o vizită la Tulum, celebrul sit situat pe stâncile abrupte deasupra mării, ale cărui ruine mayașe în contrast cu albastrul turcoaz al apei creează un tablou dramatic sau acvariul natural de la Xel-Ha, o adevărată minune naturală, care oferă una dintre cele mai bune experiențe din inima Rivierei Maya, unde se poate practica inclusiv snorkeling, în această zonă existând o mare diversitate de specii marine. De asemenea, puteți opta pentru o excursie la parcul tematic Xcaret, o reconstrucție magnifică a unui vechi sat mayaș, unde veți putea asista la un impresionant spectacol de două ore, prezentat de o echipă de peste 300 de artiști, care ilustrează peste 500 de ani din istoria Mexicului, începând din epoca precolumbiană, continuând cu perioada cucericii și stăpânirii Coloniale Spaniole, apoi obținerea Independenței și evenimentele ce au urmat până în zilele noastre. Cazare şi masă în regim All Inclusive la Hotel Iberostar Paraiso del Mar 5* (sau similar 5*).
Ziua 14. Riviera Maya – Cancun – Paris- Masa: Mic dejun
- Transport: Autocar
Avion
- Optionale: „late check-out” contra cost
- Descriere: Mic dejun. Până la ora 11:00, când se vor elibera camerele, vă veți putea bucura de timp liber pentru plajă, plimbare sau cumpărături (există posibilitatea de a rezerva camera pentru „late check-out”, contra cost, cu minim o lună înainte de începerea circuitului). Transfer la aeroportul din Cancun pentru plecarea spre Paris cu compania Air France, zbor AF 651 (19:30 / 11:05).
Ziua 15. Paris – Bucureşti- Masa: În avion
- Transport: Avion
- Descriere: Sosire la Paris la ora 11:05, de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul AF 1588 (14:00 / 17:55).