O incursiune pe urmele vechilor civilizaţii precolumbiene, într-un spaţiu plin de mister, de culoare şi de ritmuri alegre, cu sombreros şi mariachi, prilej de a admira piramide şi monumente străvechi și de a asculta povești despre comorile fabuloase care i-au atras pe conquistadorii conduşi de Hernan Cortes. Veţi descoperi cea mai nordică țară vorbitoare de limbă spaniolă din America Latină, veţi fi încântaţi de spectacolul vieţii pline de pitoresc şi culoare, cu muzică ritmată care se aude aproape de peste tot. Vom pătrunde treptat în zona de vegetație spectaculoasă din climatul subtropical mexican, un peisaj exotic, dominat de grandoarea vulcanilor legendari Popocatepetl și Iztaccihuatl, în contrast cu frenezia orașelor cosmopolite. Panorama culturilor precolumbiene este uluitor de vastă, revelată nouă printr-o succesiune de situri de conservare, cu vestigii istorice extrem de evocatoare, pe care le vom explora împreună. Vom înțelege pe deplin sincretismul cultural și religios mexican, o îmbinare de mituri și credințe arhaice alături de simboluri moderne ale unui spațiu multietnic. Adăugați la toate acestea aroma mâncărurilor picante şi a băuturilor exotice și veţi obţine un „cocktail mexican” care vă va face să vă amintiţi mult timp de această vacanţă.
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Mexicul Cunoscut și Necunoscut
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Mexicul Cunoscut și Necunoscut
Info insotitor: român şi ghizi locali
Obiective natura: Parcul Chapultepec, Cascadele Eyipantla, Laguna Catemaco, Cascada Agua Azul, Canionul Sumidero, Râul Grijalva, fântâna celor opt regiuni, vulcanii Popocatapetl și Iztaccihuatl
Obiective arta: Mexico City: Centrul vechi, Zocalo, Plaza de la Constitucion, Palatul Naţional - El Granda, Catedrala Metropolitană, vestigiile prehispanice ale Marelui Templu Mayor, Bulevardului Reformei, Muzeul Naţional de Antropologie, Piramida Soarelui, Piramida Lunii, Piramida Şarpelui cu Pene, Calea Morţilor, Piramida Jaguarilor, Palatul Quetzal, Tepantitla, Templul Quetzlcoaltl, Piaţa celor 3 Culturi, Bazilica Fecioarei din Guadalupe, Catedrala din Puebla de los Angeles, Biserica barocă Santo Domingo, Piaţa Mayor, Parcul arheologic La Venta din Villahermosa, Palenque: Templul Inscripțiilor, Palatul, Templul Crucii, Templul Soarelui, Templul Crucii Înfrunzite, San Cristobal de las Casas: Catedrala, Biserica Dominicană Templo de Santo Domingo, ruinele unice din Mitla, Monte Alban: Mormântul nr. 7, Piaţa Centrală, Observatorul, Pietrele Dansatorilor, Oaxaca: Catedrala, Biserica Santo Domingo, Muzeul Aurului, Cuernavaca: Centrul vechi, Casa de la Torre, Casa Robert Brady
Obiective traditii: Întâlnire cu un șaman, vizită la comunitățile de indieni Chamula și Zinacantan
Obiective distractii: Excursie la Xochimilco, excursie cu barca pe Laguna Catemaco, plimbare cu barca pe Râul Grijalva, arborele Tule din Oaxaca
Info tarif:
890 EURO + 1680 USD / loc în cameră dublă; Supliment single: 490 USD
tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup maxim de 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 180 usd/pers.
Nr minim de turisti: 20
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 12
Cină: 12
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Amsterdam – Mexico City- Masa: In avion, cină
- Cazare: Hotel Casablanca 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion, autocar
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 05:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei KLM). Plecare spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 1372 (07:00 / 08:55), de unde se va pleca spre Mexico City cu zborul KL 685 (14:30 / 19:00). Întâlnire cu reprezentantul local şi transfer pentru cină și cazare la Hotel Casablanca 4* (sau similar 4*).
Ziua 2. Mexico City- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Casablanca 4* (sau similar 4*).
- Transport: Autocar
- Obiective: Centrul vechi
Zocalo
Plaza de la Constitucion
Palatul Naţional - El Granda
Catedrala Metropolitană
Vestigiile prehispanice ale Marelui Templu Mayor
Bulevardului Reformei
Parcul Chapultepec
Muzeul Naţional de Antropologie
- Optionale: Excursie la Xochimilco
- Descriere: Mic dejun. Dimineaţa vom face un tur panoramic și pietonal al orașului Mexico City în timpul căruia vom vizita centrul istoric, locul unde trecutul exploziv al Mexicului este zugrăvit în cel mai elocvent mod: Zocalo - partea centrală a oraşului cu Plaza de la Constitucion, Palatul Naţional - El Granda (exterior) construit pe ruinele unui palat aztec cu faimoasele picturi murale ale lui Diego Rivera, Catedrala Metropolitană (construită după modelul celor din Toledo şi Granada) şi vestigiile prehispanice ale Marelui Templu - Templo Mayor (exterior). Turul va continua de-a lungul Bulevardului Reformei (Paseo de la Reforma), cu Parcul Chapultepec, dominat de castelul său, fosta rezidență a Împăratului Maximilian de Habsburg. Scurtă vizită la Muzeul Naţional de Antropologie, care adăposteşte o bogată colecţie de artefacte precolumbiene. Cei care doresc pot să mai rămână în muzeu, restul grupului se va întoarce la hotel sau poate efectua o excursie opţională la Xochimilco pentru o plimbare de seară pe canale cu bărci tradiţionale. Cină și cazare la Hotel Casablanca 4* (sau similar 4*).
Ziua 3. Mexico City – Teotihuacan – Puebla- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel NH Puebla 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Piramida Soarelui
Piramida Lunii
Piramida Şarpelui cu Pene
Calea Morţilor
Piramida Jaguarilor
Palatul Quetzal
Tepantitla
Templul Quetzlcoaltl
Piaţa celor 3 Culturi
Bazilica Fecioarei din Guadalupe
Catedrala din Puebla de los Angeles
Biserica barocă Santo Domingo
Piaţa Mayor
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom vizita Teotihuacan, unul dintre cele mai impresionante oraşe ale lumii străvechi, ridicat de azteci în anul 100 î.Hr. pe o suprafaţă de 30 km2 şi care număra în perioada prehispanică peste 200.000 de locuitori. Vom vedea Piramida Soarelui (a treia ca mărime din lume) înaltă de 63 m, Piramida Lunii, de unde vom avea cea mai bună panoramă asupra sitului arheologic, Piramida Şarpelui cu Pene, Calea Morţilor (Calle de los Muertos), iniţial cu o lungime de 4 km, flancată de temple, palate şi pieţe, Piramida Jaguarilor, Palatul Quetzal, Tepantitla şi Templul Quetzlcoaltl. În continuarea zilei vom vizita Piaţa celor 3 Culturi - Plaza de las Tres Culturas, un amestec unic între cultura aztecă, spaniolă şi cea contemporană mexicană şi Bazilica Fecioarei din Guadalupe, sfânta patroană a Mexicului, celebru loc de pelerinaj pentru întreaga Americă Latină, situat pe colina Tepeyac din nordul orașului. Deplasare spre Puebla de los Angeles, oraş fondat în anul 1531, situat în apropierea vulcanilor Popocatepetl şi Ixtaccihuatl, unde vom admira Catedrala, a doua ca mărime din Mexic, un amestec de stiluri arhitecturale, renascentist şi baroc. Vom vizita biserica barocă Santo Domingo, una dintre cele mai frumos decorate din ţară, cu catapeteasma acoperită cu aur, cu frumoasa Capilla del Rosario, după care vom admira Piaţa Mayor. Localitatea este renumită pentru bucătăria sa, dar şi pentru decoraţiile cu faianţă de Talavera. Cină și cazare la Hotel NH Puebla 4* (sau similar 4*).
Ziua 4. Puebla – Tlacotalpan – Catemaco- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel La Finca Catemaco 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Cascadele Eyipantla
- Descriere: Mic dejun matinal. Plecare spre Tlacotalpan în statul Veracruz, un oraș colonial pitoresc, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, situat pe Râul Papaloapan nu departe de coasta Golfului Mexic. Tlacotalpan și-a păstrat structura urbană originală cu străzi largi, case cu coloane într-o abundență de stiluri și culori cu mulți copaci centenari în spațiile publice deschise. Alături de ghidul local, vom face un tur de oraș pietonal. După-amiază, vom vizita Cascadele Eyipantla, devenite celebre prin filmul „Apocalypto” al lui Mel Gibso, locul scenei dramatice în care Jaguar Paw sare eroic în cascadă, scăpând de războinicii mayași. Transfer în orașul mistic Catemaco pentru cină și cazare la Hotel La Finca Catemaco 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Catemaco – Villahermosa- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Olmeca Plaza 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, barcă
- Obiective: Excursie cu barca pe Laguna Catemaco:
Întâlnire cu un șaman
Parcul arheologic La Venta din Villahermosa
- Descriere: Mic dejun. În această zi ne vom bucura de farmecul locului într-o excursie cu barca pe Laguna Catemaco, unde se află una dintre cele mai interesante rezervații naturale din Mexic, totodată refugiu pentru numeroase colonii de păsări (stârci, pelicani, cormorani), precum și maimuțe și crocodili. Vom lua parte apoi la ceva inedit: o întâlnire cu un șaman! Transfer în capitala statului Tabasco, orașul Villahermosa, unde vom vizita Parcul arheologic La Venta. În acest loc vom vedea, printre altele, misterioasele și puternicele capete de piatră create de olmeci, cea mai veche civilizație precolumbiană din Mexic. Cină și cazare la Hotel Olmeca Plaza 4* (sau similar 4*).
Ziua 6. Villahermosa – Palenque- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Villa Mercedes Palenque 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Palenque:
Templul Inscripțiilor
Palatul
Templul Crucii
Templul Soarelui
Templul Crucii Înfrunzite
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Palenque, pentru a vizita zona arheologică, situată pe înălțimile unor munți plini de mister, înconjurată de junglă. Situl arheologic mayaş este considerat de unii specialişti ca fiind cel mai impresionant din Mexic, atât prin valoarea monumentelor, cât şi pentru frumuseţe, fiind declarat în anul 1987 Patrimoniu Mondial UNESCO. Arheologii au estimat că în Palenque excavările și cercetările s-au întins doar pe 35% din suprafața complexului de odinioară, restul de temple și clădiri, acoperite de greutatea junglei, așteaptă și astăzi să fie scoase la lumină. Vom descoperi monumentalele temple din piatră renumite în primul rând pentru arhitectura lor sofisticată și pentru sculpturile cu care sunt împodobite, dar și multe alte temple mai mici, case rezidențiale ale localnicilor bogați, morminte, apreciate pentru cantitatea imensă de informații stocate în inscripțiile de pe pereți și de pe pietrele decorative. Vom avea prilejul de a vedea Templul Inscripțiilor, în interiorul căruia se află sarcofagul vestitului rege Pakal, cu fascinanta piatră funerară gravată în minunate basoreliefuri, singurul templu mayaș funerar din Mexic. Structura masivă a Templului păstrează al doilea dintre cele mai lungi texte scrise vreodată cu hieroglife în lumea mayașă, după cel de la Copan. De asemenea vom vedea Palatul, un complex de clădiri și curți adiacente legate între ele, care adăpostesc unele dintre cele mai frumoase sculpturi și basoreliefuri construite pe trepte de relief artificiale și o serie de temple de mulțumire, ridicate în vârful unor piramide în trepte, fiecare dintre ele având în interior un foarte elaborat sistem de sculptură în relief, precum Templul Crucii, Templul Soarelui şi Templul Crucii Înfrunzite. Cină şi cazare la Hotel Villa Mercedes Palenque 4* (sau similar 4*).
Ziua 7. Palenque – San Cristobal de las Casas- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Casa Vieja 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: San Cristobal de las Casas:
Catedrala
Biserica Dominicană Templo de Santo Domingo
Cascada Agua Azul
- Descriere: Mic dejun. În această zi ne vom deplasa spre San Cristobal de las Casas, un pitoresc orăşel de munte, în centrul căruia tronează Catedrala și în apropiere, Biserica Dominicană Templo de Santo Domingo. Pe parcusul drumului ne vom opri la Cascada Agua Azul, una dintre cele mai importante atracţii naturale din Mexic, denumită astfel datorită minunatelor nuanţe de turcoaz care contrastează cu verdele crud al junglei. În funcţie de condiţiile meteo ne vom putea bucura de o inedită baie. Cină şi cazare la Hotel Casa Vieja 4* (sau similar 4*).
Ziua 8. San Cristobal de las Casas – Chamula – San Cristobal de las Casas- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Casa Vieja 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Vizită la comunitățile de indieni Chamula și Zinacantan
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom vizita o comunitate de indieni Chamula și Zinacantan, ai căror localnici şi-au păstrat nealterate tradiţiile, obiceiurile, credinţa şi structura socială. Vom putea intra în contact cu populaţia indigenă, indienii Tzotzil şi cu puţin noroc am putea asista la unele ritualuri arhaice păgâne. Întoarcere în San Cristobal de las Casas pentru un scurt tur panoramic de oraș. Cină şi cazare la Hotel Casa Vieja 4* (sau similar 4*).
Ziua 9. San Cristobal de las Casas – Canionul Sumidero – Tehuantepec- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Santa Cruz 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, barcă
- Obiective: Canionul Sumidero
Plimbare cu barca pe Râul Grijalva
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Canionul Sumidero pentru o fascinantă plimbare cu barca pe Râul Grijalva. Vom traversa impunătorul defileu, înalt de aprox. 1.000 m şi lung de 14 km, un capriciu al Mamei Natură, care oferă o experienţă de neuitat: peisaje mirifice, peșteri și cascade, faună bogată în iguane, maimuţe, crocodili, tucani, papagali ara etc.. Traseul zilei va continua către Tehuantepec, o destinație turistică mai mică, dar frumoasă, care merită vizitată. În perioada prehispanică, regiunea a făcut parte din ruta comercială care lega America Centrală cu ceea ce este astăzi centrul Mexicului. Mai târziu a devenit o capitală secundară a stăpânirii zapoteca, înainte de a fi cucerită de spanioli la începutul sec. al XVI-lea. Cină și cazare la Hotel Santa Cruz 4* (sau similar 4*).
Ziua 10. Tehuantepec – Mitla – Oaxaca- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel La Noria Centro Historico 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Ruinele unice din Mitla
Arborele Tule din Oaxaca
- Descriere: Mic dejun. Deplasare către Mitla pentru a vizita ruinele unice, necropola civilizaţiei mixtece, faimoasă pentru sculpturile în piatră şi clădirile decorate cu mozaicuri simbolice. Mitla a fost principalul centru religios zapotec, unic în Mesoamerica, dominat de marii preoţi care practicau sacrificii umane. În continuarea zilei ne vom îndrepta Oaxaca, capitala și cel mai mare oraș al statului mexican Oaxaca. Amplasat în regiunea văilor centrale ale statului, la poalele dealurilor Sierra Madre, orașul Oaxaca se extinde de la baza muntelui Cerro del Fortin până pe malurile râului Atoyac. Pe parcusul drumului vom putea admira arborele Tule, un arbore gigant cu cel mai mare diametru din lume, măsurând la baza trunchiului aprox. 12 m, cu o vechime estimată de 2.000 de ani. Cină și cazare la Hotel La Noria Centro Historico 4* (sau similar 4*).
Ziua 11. Oaxaca- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel La Noria Centro Historico 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Monte Alban:
Mormântul nr. 7
Piaţa Centrală
Observatorul
Pietrele Dansatorilor
Oaxaca:
Catedrala
Biserica Santo Domingo
Muzeul Aurului
Fântâna celor opt regiuni
- Descriere: Mic dejun. Dimineața ne vom îndrepta spre Monte Alban, un important complex arheologic, vechi centru de ceremonii, capitala civilizaţiilor zapotece şi olmece, situat pe un promontoriu artificial înalt de 400 m, în Valea Oxaca, un triumf ingineresc al vremii, întrucât acest „munte” a fost ridicat artificial. Vom admira numeroase temple, picturi murale, piramide în trepte, basoreliefuri, morminte, printre care se remarcă Mormântul nr. 7, o construcţie funerară clasică zapotecă ce reflectă stilul impozant care era dedicat elitelor vremii și care adăpostește sute de piese de aur, chihlimbar și bijuterii (exterior), Piaţa Centrală, Observatorul, un ansamblu de clădiri cu semnificație astrologică și Pietrele Dansatorilor, sculpturi în piatră care înfățișează bărbați dezbrăcați, în diverse posturi contorsionate. Întoarcere în Oaxaca pentru a face turul panoramic de oraş, locul de origine al populaţiilor precolumbiene Zapotec şi Mixtec, unde vom găsi elemente coloniale deosebite precum Catedrala, Biserica Santo Domingo, Muzeul Aurului şi Fântâna celor opt regiuni. Ca rezultat al cuceririi și colonizării hispanice din anul 1533, orașul pe care-l vom vedea este un amestec de clădiri bogat ornamentate și piețe animate pline de culoare, în care pulsează spiritul amerindian al populației indigene. Cină și cazare la Hotel La Noria Centro Historico 4* (sau similar 4*).
Ziua 12. Oaxaca – Cholula – Cuernavaca- Masa: Mic dejun,cină
- Cazare: Hotel Gamma Cuernavaca 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Optionale: Vulcanii Popocatapetl și Iztaccihuatl
- Descriere: Mic dejun. Deplasare spre Cholula, localitatea cu câte o biserică pentru fiecare zi a anului, unde există şi cea mai mare piramidă din America Centrală, înaltă de 65 m, acoperită în întregime de pământ și vegetație. Vom avea parte de singura descindere într-o piramidă mezoamericană desfășurată prin tunelurile săpate de către arheologi. Atunci când vizibilitatea este bună, se poate admira celebra „pereche de vulcani” - Popocatapetl și Iztaccihuatl. În continuare ne vom îndrepta spre Cuernavaca, o regiune renumită pentru microclimatul său de primăvară veșnică, vegetație tropicală și considerată o importantă regiune balneară. Cină și cazare la Hotel Gamma Cuernavaca 4* (sau similar 4*).
Ziua 13. Cuernavaca – Mexico City – Amsterdam- Masa: Mic dejun
- Transport: Autocar, avion
- Obiective: Cuernavaca:
Centrul vechi
Casa de la Torre
Casa Robert Brady
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom face un tur panoramic al orașului Cuernavaca, unde vom vedea centrul istoric și unde vom vizita Casa Robert Brady, unul dintre cele mai emblematice spații culturale din oraș, situată în spatele catedralei, în așa-numita Casa de la Torre, epigonul modern și internațional al unui ansamblu arhitectural deosebit de emblematic al fostei mănăstirii franciscane. Transfer la aeroportul din Mexico City pentru plecarea spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 686 (20:05 / 14:45).
Ziua 14. Amsterdam – Bucureşti- Transport: Avion
- Descriere: Sosire la Amsterdam la ora 14:45, de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul KL 1379 (20:55 / 00:35).
Ziua 15. Bucureşti- Descriere: Sosire la București la ora 00:35.