Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Croazieră în Golful Persic

Dubai – Sharjah – Doha – Bahrain – Abu Dhabi
EUR 2240 00 EUR
pret/persoana
Croazieră în Golful Persic cu vizitarea capitalelor inclusă. Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Emiratele Arabe Unite – Qatar – Bahrain
Vă invităm să descoperiţi câteva dintre țările Golfului Persic de-a lungul unei croaziere pe elegantul vas MSC OPERA, inaugurat în anul 2021. Veți avea ocazia de a descoperi Dubaiul, cel mai spectaculos oraş al Golfului Persic, ce epatează cu cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, Abu Dhabiul, cu cea mai mare moschee din Emiratele Arabe Unite, Insula Sir Bani Yas Is cu parcul natural ce deţine o impresionantă colecţie de animale africane, Muscatul, capitala Omanului cu spiritul său mai conservator şi nu în ultimul rând Khasab-ul, cu spectaculoasele sale fiorduri. De asemenea veți avea prilejul a vedea și Sharjahul, capitala culturală al Emiratelor și micuțul emirat Ajman. Veți trăi o experiență unică într-o lume plină de contraste, un mixt inedit între tradiții și concepte arhitecturale futuristice, toate într-un mănunchi de perle pe care le veţi descoperi în această croazieră arabă.

Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Emiratele Arabe Unite – Qatar – Bahrain

Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Emiratele Arabe Unite – Qatar – Bahrain

Info insotitor: român și ghizi locali

Obiective natura: Golful Persic, Insula Palm Tree, Miracle Garden

Obiective arta: Muzeul Culturii Arabe, Muzeul de Științe, Muzeul de Arheologie, Moscheea regelui Faisal, Monumentul Coranului, Moscheea Jumeirah, Burj Khalifa, Muzeul Dubaiului, Pearl Qatar, Muzeul Bait AlQur’an, Casa lui Shaikh Isa Bin Ali, Muharraq, Fortul Arad, Marea Moschee Sheikh Zayed, Corniche Road, Palatul Prezidenţial, Hotelul palat „Palatul Emiratelor”, Muzeul Viitorului

Obiective traditii: Traversarea Creek-ului cu tradiţionala barcă Abra

Obiective distractii: Piaţa Arabă Souq Waqif, Piaţa de aur Gold Souq, Piaţa de şoimi, Clubul de Golf Doha, Al-Corniche, plimbare prin souq-ul local, piscine, jacuzzi, centru de fitness, saună, saloane de masaj, bibliotecă, casino, restaurante, artere comerciale, numeroase baruri, spectacole de teatru, animaţie, muzică live şi discotecă pe vasul de croazieră, Ferrari World, Yas Waterworld, Warner Bros World, Louvre Abu Dhabi, Dubai Mall, urcare în Burj Khalifa, dejun la Burj al Arab

Info tarif:

TARIF I:  2240 EURO / loc în cabină interioară; Supliment single: 230 EURO

TARIF II:  2470 EURO / loc în cabină cu hublou (vedere obstrucționată); Supliment single: 690 EURO

TARIF III:  2760 EURO / loc în cabină cu balcon; Supliment single: 820 EURO


tarife cu toate taxele incluse, valabile pentru un grup de minim 21 turiști; pentru un grup mai mic de turiști, tariful se va recalcula

Nr minim de turisti: 21

Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 1 Pensiune completă: 7



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 23:30 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Fly Dubai).


Ziua 2. Bucureşti – Dubai – Sharjah
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Occidental Sharjah Grand Beach 4* (sau similar 4*)
  • Obiective:  Sharjah: Muzeul Culturii Arabe Muzeul de Științe Muzeul de Arheologie Moscheea regelui Faisal Monumentul Coranului
  • Descriere:  Plecare spre Dubai cu compania Fly Dubai, zbor FZ 1710 (01:35 / 08:30). După sosirea în Dubai vom fi transferaţi în Sharjah pentru cazare la Hotel Occidental Sharjah Grand Beach 4* (sau similar 4*). După odihnă vom explora alături de însoțitorul de grup și ghidul local, al treilea oraș al Emiratelor, după Dubai și Abu Dhabi. Vom porni într-un tur panoramic al capitalei culturale a Emiratelor prilej cu care vom admira Muzeul Culturii Arabe, Muzeul de Științe, Muzeul de Arheologie, Moscheea regelui Faisal, precum și Monumentul Coranului. Retur pentru cazare la Hotel Occidental Sharjah Grand Beach 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Sharjah – Dubai
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas croazieră
  • Transport:  Ambarcațiune, vas croazieră
  • Obiective:  Moscheea Jumeirah Burj Khalifa Muzeul Dubaiului Traversarea Creek-ului cu tradiţionala barcă Abra Îmbarcare pe vasul de croazieră
  • Descriere:  Mic dejun. Transfer spre Dubai, supranumit perla Emiratelor Arabe Unite, un oraş fascinant situat în Golful Persic, fiind unul dintre cele şapte emirate. Arhitectura impunătoare şi cultura sofisticată fac din Dubai una dintre cele mai frumoase destinaţii turistice din lume. Tur panoramic de oraş, în timpul căruia vom putea admira insula artificială Jumeirah Palm, una dintre cele trei insule artificiale care au extins ţarmul Dubaiului cu aprox. 520 km, Moscheea Jumeirah, una dintre cele mai frumoase şi grandioase moschei din Orientul Mijlociu, Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, celebrele mall-uri, zona rezidenţială şi fascinantul Muzeu al Dubaiului, găzduit de cea mai veche clădire din oraş - fostul fort. Nu va fi ratată ocazia de a petrece puţin timp în piaţa materialelor textile sau de a face o plimbare pe canal cu „abra”, vestitul taxi local pe apa, spre bazarurile de condimente şi de aur. Transfer în portul din Dubai pentru îmbarcare la bordul vasului de croazieră MSC Virtuosa pentru cină și cazare. Vasul va părăsi portul la ora 19:00.


Ziua 4. Doha
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas croazieră
  • Transport:  Vas croazieră
  • Obiective:  Piaţa Arabă Souq Waqif Piaţa de aur Gold Souq Piaţa de şoimi Pearl Qatar Clubul de Golf Doha Al-Corniche Insula Palm Tree
  • Descriere:  La ora 08:00 vasul va ajunge în Doha unde va rămâne până la ora 18:00. Capitala Qatarului este una dintre destinaţiile cele mai căutate pentru festivaluri, evenimente, dar şi pentru cumpărături. Fremătând de activitate, oraşul Doha este cunoscut ca fosta „perlă” a satelor de pescuit, aflat într-o continuă schimbare, fiind motorul economiei ţării, iar desemnarea statului Qatar ca gazdă a campionatului Mondial de Fotbal în 2022 este o dovadă în plus a puterii investiţiilor derulate în această parte a lumii. În această dimineață vom porni alături de însoțitorul de grup și de ghidul local într-un tur organizat exclusiv pentru grupul nostru în Doha, în timpul căruia vom vedea celebra piaţă Arabă Souq Waqif, piaţa de aur Gold Souq, piaţa de şoimi, complexul rezidenţial ultraluxos Pearl Qatar, creat în Golful Arabiei pe o distanţa de 32 km pe mai multe insule artificiale construite la doar 350 m de ţărm, fiind o replică a celebrului proiect „The Palm” din Dubai, Clubul de Golf Doha, unul dintre primele cluburi cu terenuri cu iarbă construit vreodată în Orientul Mijlociu, complexul sportiv de 250 de hectare Sports City, care a găzduit Jocurile Asiatice în anul 2006, zona comercială din port, Al-Corniche, o promenadă lungă de pe litoralul golfului, care oferă privelişti frumoase asupra insulei Palm Tree şi a zgârie-norilor din oraş, piaţa de fructe şi legume şi piaţa de cămile. Pensiune completă și cazare la bord.


Ziua 5. Bahrain
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas croazieră
  • Transport:  Vas croazieră
  • Obiective:  Manama: Muzeul Bait AlQur’an Casa lui Shaikh Isa Bin Ali Muharraq Fortul Arad Plimbare prin souq-ul local
  • Descriere:  La ora 08:00 vasul va ajunge în Bahrain, stat format din 33 de insule situate în Golful Arabiei, în largul coastei Arabiei Saudite, numite în trecut Dilmun de către vechii sumerieni, considerate un paradis în care nu existau boli, moarte sau suferință, un sălaş al zeilor. Deşi astăzi ţara nu se ridică la nivelul mitului de altă dată, mulțimile de vizitatori „inundă” tărâmurile de basm, considerând Bahrainul o excepţie faţă de ţările islamice mai puţin tolerante, fiind un amestec între culturile orientală şi occidentală, între moschee şi zgârie-nori. În această dimineață vom porni alături de însoțitorul de grup și de ghidul local într-un tur organizat exclusiv pentru grupul nostru în Manama, capitala ţării, în timpul căruia vom vedea Muzeul Bait AlQur’an, dedicat culturii islamice, muzeul adăpostind manuscrise vechi din Coran și artefacte rare (vizită opţională), casa fostului conducător al ţării, Shaikh Isa Bin Ali, situată în al doilea oraş ca mărime din Bahrain, Muharraq (casa fiind concepută în stilul tradiţional al regiunii Golfului Arabiei), Fortul Arad, unul dintre cele mai importante castele fortificate din Bahrain folosit ca cetate de apărare, de când Bahrain a fost ocupat de portughezi în sec. al XVI-lea până în timpul domniei lui Shaikh Salman Bin Ahmed Al-Khalifa în sec. al XIX-lea. La finalul turului vom face o plimbare prin souq-ul local, o piaţă vibrantă, în care putem găsi orice, de la condimente specifice zonei până la îmbrăcăminte etc.. Întoarcere la bordul vasului de croazieră care va părăsi portul la ora 19:00. Pensiune completă și cazare la bord.


Ziua 6. Navigare
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas croazieră
  • Transport:  Vas croazieră
  • Optionale:  Piscine, jacuzzi, centru de fitness, saună, saloane de masaj, bibliotecă, casino, restaurante, artere comerciale, numeroase baruri, spectacole de teatru, animaţie, muzică live şi discotecă pe vasul de croazieră
  • Descriere:  În această zi ne vom bucura de facilităţile vaporului de lux, cum ar fi: piscine, jacuzzi, centru de fitness, saună, saloane de masaj, bibliotecă, casino, restaurante, artere comerciale şi numeroase baruri. Seara ne vor aştepta diverse spectacole de teatru, animaţie, muzică live şi bineînţeles, discotecă. Pensiune completă şi cazare la bord.


Ziua 7. Abu Dhabi
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas croazieră
  • Transport:  Vas croazieră
  • Obiective:  Marea Moschee Sheikh Zayed Corniche Road Palatul Prezidenţial Hotelul palat „Palatul Emiratelor”
  • Descriere:  Vasul de croazieră va ajunge în Abu Dhabi la ora 07:00. Alături de însoțitorul de grup și ghidul local vom porni într-un tur organizat exclusiv pentru grupul nostru în Abu Dhabi, care ne va oferi posibilitatea de a cunoaşte istoria şi cultura acestui stat. Vom vizita Marea Moschee Sheikh Zayed, cea mai mare din Emirate, fondată de Sheikh Zayed bin Sultan Al Nahyan, în interiorul căreia se află cel mai mare covor din lume, cu o suprafață de 5627 m2 şi cel mai mare candelabru, cu un diametru de 10 m. Vom continua turul panoramic pe Corniche Road unde vom putea vedea clădirile rezidenţiale și de business spectaculoase, vom admira imaginea palatelor emirilor, Palatul Prezidenţial, hotelul palat „Palatul Emiratelor”. Vom reveni la vasul de croazieră în a doua parte a zilei. Vasul va rămâne ancorat în port până a doua zi. Pensiune completă și cazare la bord.


Ziua 8. Abu Dhabi
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas croazieră
  • Transport:  Vas croazieră
  • Optionale:  Ferrari World Yas Waterworld Warner Bros World Louvre Abu Dhabi
  • Descriere:  În această zi vă veți putea bucura de timp liber la bordul vasului de croazieră sau veți putea descoperi pe cont propriu multitudinea atracțiilor din Abu Dhabi: pentru pasionații de adrenalină recomandăm Ferrari World, Yas Waterworld, Warner Bros World iar pentru pasionații de artă - Louvre Abu Dhabi. Vasul de croazieră va părăsi portul la ora 19:00. Pensiune completă și cazare la bord.


Ziua 9. Dubai
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas croazieră
  • Transport:  Vas croazieră
  • Optionale:  Dubai Mall Urcare în Burj Khalifa Dejun la Burj al Arab Muzeul Viitorului Miracle Garden
  • Descriere:  Vasul de croazieră MSC Virtuosa va reveni în Dubai dimineața la ora 09:00 și va rămâne peste noapte. În această zi veți putea explora în continuare orașul Dubai achiziționând o excursie opțională de la bordul vasului de croazieră sau veți putea explora individual orașul, prilej de a vizita Dubai Mall, să urcaţi în cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, să luaţi prânzul la Burj al Arab, să vizitați Muzeul Viitorului sau să admirați Miracle Garden. Pensiune completă și cazare la bord.


Ziua 10. Dubai – București
  • Masa:  Mic dejun
  • Transport:  Avion
  • Obiective:  Debarcare de pe vasul de croazieră
  • Descriere:  Mic dejun. După debarcare vom fi transferați la Dubai Mall unde vom beneficia de timp liber pentru activități individuale și ultimele cumpărături până la ora transferului către aeroport (aprox. ora 15:00). Plecare spre București cu compania Fly Dubai, zbor FZ 1795 (18:30 / 22:05).

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe ruta: Bucureşti – Dubai – Bucureşti cu compania Fly Dubai
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale şi locale (pot suferi modificări)
  • taxele portuare (pot suferi modificări)
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • 1 noapte cazare cu mic dejun la Sharjah în hotel de 4*
  • 7 nopţi cazare cu pensiune completă inclusiv apă, limonadă, ceai și cafea la dozator, pe vasul de croazieră MSC Virtuosa
  • taxa de servicii la bord pentru croazieră
  • tur de oraş în Sharjah cu însoțitor de grup și ghid local
  • tur de oraş în Dubai cu însoțitor de grup și ghid local
  • tur de oraş în Doha cu însoțitor de grup și ghid local
  • tur de oraş în Bahrain cu însoțitor de grup și ghid local
  • tur de oraş în Abu Dhabi cu însoțitor de grup și ghid local
  • activități de recreere pe vas: piscină, teatru, discotecă, bibliotecă, fitness, saună
  • transferurile aeroport – hotel, port – aeroport
  • ghizi vorbitori de limbă engleză
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc.
  • bacşişuri: 40 euro/pers. pentru şoferi şi ghizi locali, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita cel mai târziu conducătorului de grup la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. 30% din valoarea totală a pachetului de servicii turistice şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 75% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 45 de zile înainte de data plecării turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti: PENALITĂȚI DE ÎNCETARE A CONTRACTULUI În cazul în care turistul renunţă din vina sa la pachetul de servicii turistice care face obiectul prezentului contract, el datorează Agenţiei penalizări după cum urmează: În cazul serviciilor turistice externe, penalizările sunt de: a) 30% din preţul pachetului de servicii, dacă renunţarea se face până cu 91 zile calendaristice înainte de data plecării; b) 50% din preţul pachetului de servicii, dacă renunţarea se face în intervalul 90 zile
  • 61 zile calendaristice înainte de data plecării; c) 75 % din preţul pachetului de servicii, dacă renunţarea se face în intervalul 60
  • 45 de zile calendaristice înainte de data plecării; d) 100 % din preţul pachetului de servicii, dacă renunţarea se face cu mai puțin de 45 zile calendaristice înainte de plecare sau prin neprezentarea la program NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • alocarea cabinelor se va face în ordinea efectuării înscrierilor şi în limita disponibilităţii
  • taxele de port se pot modifica de către autoritatea portuară
  • pentru mai multe informaţii legate de flota MSC CRUISES, descrierea cabinelor, facilităţilor, etc. vă rugăm să consultaţi site-ul oficial al companiei www.msccruises.com IMPORTANT !!! Documente necesare: paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei (nu se acceptă paşaport temporar) O persoană sub 21 de ani nu poate să rezerve o cabină în croazieră sau să ocupe singură o cabină, cu excepţia cazului în care este însoţită de un părinte, tutore sau o persoană care a împlinit deja vârsta de 21 de ani. Orice minor sub 18 ani care nu călătoreşte în compania părinţilor săi, trebuie să prezinte, în momentul îmbarcării, o scrisoare notarială (în limba engleză) prin care părinţii îşi dau acordul cu privire la călătoria minorului şi autorizează persoana care îl însoţeşte pe minor să semneze în cazul aplicării tratamentului de urgenţă recomandat de doctorul de la bordul vasului sau în cazul practicării anumitor activităţi sportive la bord; în plus, persoana respectivă trebuie să aibă şi cazier judiciar la ieşirea din România. Părinţii sau tutorii legali care călătoresc cu un minor cu un nume diferit decât al acestora, sunt obligaţi să prezinte un document oficial (certificat de naştere / de divorţ etc.), pentru a dovedi că sunt părinţii sau tutorii copiilor în cauză.


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentul de călătorie, PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăţi
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Pret
Tarif camera single
- 1 adult
30 Nov - 09 Dec, 2023
EUR247000EUR
Tarif camera dubla
- 2 adulti
30 Nov - 09 Dec, 2023
EUR448000EUR